Blefaroplastia
Blefaroplastia este cel mai frecvent tip de chirurgie estetică a pleoapelor. Se realizează pentru corectarea pungilor și pentru îndepărtarea excesului de piele de pe pleoapele inferioare și superioare.
Când se efectuează?
Majoritatea operațiilor de blefaroplastie sunt efectuate pentru a îndepărta pungile de sub ochi, care apar de obicei odată cu vârsta, din cauze congenitale sau care sunt asociate cu boli renale sau cardiace. În cadrul procedurii, pielea din jurul ochilor este întinsă și grăsimea este eliminată. O altă cauză este reprezentată de pielea și mușchii pleoapei care se relaxează, ceea ce face ca fața să pară îmbătrânită și obosită; acest lucru este corectat, în general, în scopuri cosmetice. Căderea pleoapelor superioare poate, de asemenea, să interfereze cu vederea. În acest caz, se poate efectua o blefaroplastie pentru îmbunătățirea vederii periferice a pacientului.
Cum se realizează?
Operația acționează asupra pleoapelor pentru a elibera și îndepărta excesul de piele și a strânge mușchiul orbicularis, precum și pentru a îndepărta excesul de grăsime, dacă este necesar, și pentru a îndepărta pungile pleoapelor.
Intervenția durează 1-2 ore și poate fi realizată cu anestezie locală sau generală (în general dacă se operează ambele pleoape sau se asociază cu alte proceduri).
De regulă nu necesită spitalizare!
Operația chirurgicală a pleoapelor poate diferi complet de la o persoană la alta. În urma procedurii aspectul feței este considerabil îmbunătățit, fiind corectate pleoapele căzute, denumite popular „pungile” de sub ochi, mușchii sunt repoziționati, depozitele de grăsime sunt redistribuite și, când este cazul, se realizează excizarea excesului de grăsime.
În cadrul procedurii de blefaroplastie se pot trata sprâncenele căzute prin ridicarea acestora, dar poate fi asociată și cu alte proceduri care au ca scop redarea unui aspect mai tănăr.
CINE POATE EFECTUA INTERVENȚIA?
Persoanele adulte, bărbați sau femei
De preferat nefumători
Persoanele sănătoase care nu au boli cu risc vital sau alte afecțiuni ce interferează cu procesul vindecării.
PENTRU CE PACIENȚI NU SE INDICĂ INTERVENȚIA?
Pacienți care au boli ale ochilor de tipul glaucom, ochi uscați, desprindere de retină
Pacienți cu afecțiuni tiroidiene: boala Graves, hiper sau hipotiroidie
Pacienți cu alte boli cardiovasculare, hipertensiune arterială sau alte afecțiuni ale sistemului circulator
Diabeticii.
ÎNAINTE ȘI DUPĂ BLEFAROPLASTIE
Primul pas important este consultația cu dr.Pascal Dameh. Acesta vă va informa cum decurge operația și vă da un set se îndrumări cu privire la anumite medicamente care vor trebui evitate (anticoagulantele).
Doamnelor li se recomandă să nu facă operația când sunt în perioada menstruală.
Trebuie să aveți un set de analize medicale: analize de sânge preoperatorii, ecografii, EKG, considerate relevante de la o pacientă la alta.
În ziua intervenției chirurgicale nu consumați lichide cu 2 ore înainte și nu mâncați cu 6 ore înainte de operație.
În cadrul consultatției sunt evaluate cu atenție datele dvs., dar și așteptările pe care le aveți în urma procedurii, astfel încât rezultatul să fie cel dorit de dvs.
După realizarea procedurii se va aplica la nivelul ochilor un unguent și comprese reci, pentru reducerea umflării și învinețirii zonei.
Post operator veti primi indicații cu privire la tratamentul pe care trebuie să îl urmați pentru prevenirea infecției sau inflamarea exagerată a zonei operate.
PROCESUL DE VINDECARE DUPĂ OPERAȚIA PLEOAPELOR
Umflăturile, precum și zonele cu echimoze (vânătăi) accentuate periorbital se vor diminua treptat.
În prima săptămână după operație vi se va recomanda să păstrați poziția capului mai sus decât corpul.
Trebuie să vă protejați ochii de lumină puternică sau vânt prin purtarea unor ochelari de soare.
Inciziile se vindecă în 5-10 zile. Materialul de sutură se suprimă la 5 zile după intervenție, în general.
Abia după această etapă se poate începe folosirea fardurilor pentru a camufla liniile de incizie.
Rezultatele finale apar la mai multe săptămâni postoperator fiind de lungă durată.
IMPORTANT!
Purtarea ochelarilor de soare cu protecție UV în permanență ajută la păstrarea rezultatelor pe perioade lungi de timp.